Château de Rouanne Vinsobres Rouge 2018
Producător: Château de Rouanne - AOP Vinsobres, Ronul de Sud
Proprietar-oenolog: Louis Barruol (Saint Cosme)
Soi: 50% Grenache, 40% Syrah, 10% Mourvedre - struguri certificați organic
Culoare: roșu închis
Miros: intens, de zmeură, violete, lemn dulce, bujori, piper negru și turtă dulce
Gust: proaspăt, suculent, echilibrat, cu aciditate foarte bună, textură extraordinară și sfârșit lung, pe note sărate
Recomandări gastronomice: prospețimea extraordinară și salinitatea acestui asamblaj fac ca el să poată fi asociat atât cu preparate rustice cât și cu preparate sofisticate; ratatouille, preparate cu sos de roșii, miel, vânat cu pene sau vită
Alcool: 14,5%
Temperatura de servire: 12-15°C
Perioada optimă de consum: 2021-2024
Descrierea lui Louis Barruol: ”Marlă din Pliocen și calcar. Vârsta medie a vițelor cultivate organic este de 50 de ani. Co-fermentare tradițională în cuve de beton. Drojdii sălbatice. 18 luni maturare în tancuri. Château de Rouanne Vinsobres 2018 este o co-fermentare a strugurilor noștri de Grenache, Mourvèdre și Syrah din vițe vechi. Majoritatea viilor de la Rouanne datează din anii 1960 - selecțiile masale oferă o diversitatea genetică substanțială și randamente mici. Intensitatea și sufletul etalate de aceste vii sunt excepționale. Ediția 2018 este făcută din viile de pe cea mai bună parte a dealului și anume, partea de mijloc, situată lângă Côte de Nuits, unde parcelele cele mai bune sunt întotdeauna situate la jumătatea dealului. Primit cu aplauze de presa franceză, americană și britanică, acest Vinsobres va rămâne un punct de referință - punctul de pornire al poveștii noastre.
În spatele fiecărei sticle de vin se află relația dintre o persoană, o familie și un loc. Château de Rouanne este un loc extraordinar din multe puncte de vedere și, în primul rând, datorită terroir-ului. Foarte puține locuri din Ronul de Sud se pot lăuda cu vii cu un asemenea pedigri, la o asemenea scară și cu atât de multă consistență de cel mai înalt nivel. Una dintre preocupările mele principale în următorii ani va fi aceea de a vă oferi o ”traducere” foarte fidelă a acestui loc. Pentru a-mi îndeplini misiunea, mă voi baza pe dedicarea colegilor mei, cei cu care împart provocarea de a restabili identitatea și frumusețea intrinsecă a Rouanne-ului. Ediția 2018 nu face decât să demonstreze încă o dată capacitatea viilor de la Rouanne de a răspunde provocării acestui an, ceea ce îmi amintește, oarecum, de Hominis Fides. Vă rog să fiți atenți și răbdători: vinurile de la Rouanne îmbătrânesc foarte bine și sunt incredibil de robuste. Păstrarea câtorva sticle vă va ajuta să învățați foarte multe. Sunt încântat să vă împărtășesc povestea Rouanne-ului, o muncă herculeană pe pământul romanilor. Zmeură, violete, lemn dulce, piper negru, bujori și turtă dulce. Pe palatin, Rouanne oferă o senzație salină caracteristică, rotunjime și delicatețe. Îmbuteliat fără a fi filtrat.”
91 Puncte Wine Spectator: ”Vinul este definit de un nucleu aromatic de prune ușor opărite și mure, împletite cu o notă apetisantă de anason și înnobilate cu aluzii de lemn de santal și violete.”
***
Château de Rouanne deschide un nou capitol în viața reputatului oenolog Louis Barruol de la Château de Saint Cosme. Fascinat de terroir-ul excepțional, el a cumpărat domeniul în mai 2019. Cunoștea prea bine calitatea strugurilor pentru că îi cumpăra de ani buni pentru vinurile lui de negociant. Apreciind potențialul enorm al proprietății, el spune: ”Îmi amintește mult de Saint Cosme, atunci când l-am preluat, în 1992. Este ca o frumoasă adormită care așteaptă să fie descoperită și iubită de om al vinului.”
Domeniul de 72 de hectare, dintre care 63 cultivate cu vie, este situat în apelațiunea Vinsobres. Instituită în 2006, ea are același statut ca mult mai cunoscutele Gigondas, Châteauneuf-du-Pape, Côte Rôtie, Hermitage sau Saint-Joseph, ceea ce spune multe despre calitatea terroir-ului. Situat în partea de nord a Ronului de Sud, la poalele Alpilor, Vinsobres se bucură de o geologie extraordinară și de un climat mai rece. Toate viile de la Rouanne sunt certificate organic.
Istoria locului ne duce în secolul al XII-lea, când a fost construit castelul medieval. Numele său vine de la ”Rugius”, proprietarul roman care l-a construit.
2018 este prima ediție a vinurilor de Rouanne făcută de Louis Barruol. Vinurile au fost vinificate pornind de la aceeași filosofie câștigătoare pe care o aplică la Saint Cosme: scoaterea în evidență a prospețimii speciale a locului, alături de maturitatea fenolică caracteristică Ronului de Sud.
Prin urmare, nu avem niciun motiv să ne îndoim că Rouanne va deveni un reper al apelațiunii, la un raport calitate-preț foarte bun.