Cos cumparaturi

0

Cosul dvs este gol

Mergi la magazin

Argiano Non Confonditur Super Tuscan 2019

98,00 lei

Argiano Non Confonditur Super Tuscan* 2019 Producător: Argiano - Toscana, Montalcino Soi: Cabernet Sauvignon, Merlot, Sangiovese Culoare: rubiniu închis Miros: puternic, incitant, cu note de coacăze negre, cafea măcinată, stafide Gust: caracter bine-definit, corpolent, foarte catifelat, cu tanini blânzi şi sfârşit persistent; arome de coacăze negre, mure, cireșe negre și condimente; dulceaţa...

Detalii livrare

  • In stoc
  • Livrarea gratuita in Bucuresti pentru comenzi peste 150 lei
  • Ai nevoie de ajutor? 0724682446

persoane au cumparat produsul in ultimele ore

Conditii livrare

Livrarea în București este de 15 lei

Livrarea în restul țării este de 22 lei

Produsele comandate se livreaza de Luni pana Vineri. Comenzile lansate pana in orele 11.00 se livreaza in 24 ore lucratoare, atat in Bucuresti, cat si in tara.
Exceptie fac unele bauturi alcoolice, la care durata de livrare poate fi de 48 ore lucratoare. Comenzile primite Vineri, dupa orele 12.00 si in weekend, vor fi procesate luni.

Produsele aflate in stoc se pot ridica in aceiasi zi si de la punctul de lucru din adresa:

Str. Radu Beller, nr.19, interfon 1, parter.

Conditii retur

Cumparatorul are dreptul sa se retraga din Contract, respectiv sa returneze un Bun, în termen de 14 zile calendaristice, fara invocarea niciunui motiv si fara a suporta alte costuri decât cele de livrare.

Astfel, potrivit OUG nr 34/2014, perioada de returnare a unui Bun sau renunțare la un Serviciu expiră în termen de 14 zile de la:

  • ziua în care Cumparatorul intră în posesia fizică a ultimului Bun – în cazul în care Cumparatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat
  • ziua în care Cumparatorul intră în posesia fizică a ultimului Bun sau a ultimei piese – în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese.

NOTA - Produsele se vor returna in ambalajul lui original, NEDESFACUTE sau nesupuse vreunui alt viciu.

Pune o intrebare

Real time Visitor right now

Argiano Non Confonditur Super Tuscan 2019

Argiano Non Confonditur Super Tuscan 2019

98,00 lei

Argiano Non Confonditur Super Tuscan* 2019

Producător: Argiano - Toscana, Montalcino

Soi: Cabernet Sauvignon, Merlot, Sangiovese

Culoare: rubiniu închis

Miros: puternic, incitant, cu note de coacăze negre, cafea măcinată, stafide

Gust: caracter bine-definit, corpolent, foarte catifelat, cu tanini blânzi şi sfârşit persistent; arome de coacăze negre, mure, cireșe negre și condimente; dulceaţa Merlotului este liantul care leagă notele de pământ ale Sangiovese-ului cu notele picante, de coacăze negre ale Cabernetului 

Recomandări gastronomice: bruschette, crostini, grătar, fripturi, legume la grătar, paste cu sosuri de carne, sosuri de ciuperci sau trufe, fasole, osso bucco

Alcool: 14,0%

Temperatura de servire: 15-18°C

Maturitate anticipată: 2020 - 2028

Fiecare soi este fermentat separat, în tancuri, pentru a-i păstra caracteristicile. Înainte de asamblare, vinul este maturat timp de câteva luni în butoaie franţuzeşti la a doua folosire şi în butoaie mari din stejar din Slovenia, pentru a înmuia taninii şi a armoniza aromele celor trei soiuri.

93 Puncte James Suckling: ”Nas foarte frumos, cu note abundente de tufăriș care merg de la lăstari și pământ de pădure, până la soc, tufe de zmeură și ierburi aromate uscate. Corpolent, compact și foarte elegant, delimitat de tanini liniari și cu aciditate vioaie. Beți-l în 2020.”

Ediția 2015 - 94 Puncte James Suckling: ”Un vin roșu tânăr, bogat și rasat, cu buchet de ciocolată, stafide și adieri de lemn de santal. Corp plin, tanini crocanți și sfârșit lung, aromat. Suculent și picant. Cabernet Sauvignon, Syrah, Merlot și un strop de Sangiovese. Beți-l sau păstrați-l.”

Editia 2013 - 92 Puncte James Suckling: ”Buchet și arome de fructe negre, cafea măcinată și stafide. Corp plin, tanini netezi și sfârșit aromatic. Non Confunditur este întotdeauna un Super Toscan stilat și excelent, făcut mai ales din Sangiovese. Beți-l sau păstrați-l.”

Ediția 2012 - 88 Puncte Parker: ”NC 2013 este o abordare plăcută, cu o frumoasă prospețime, arome strălucitoare de fruct și adieri dulci în fundal. Toți ochii sunt ațintiți pe Argiano de când celebra proprietate a fost cumpărată de un grup de investitori brazilieni. Această degustare confirmă faptul că stilul de vinificare și-a păstrat identitatea inconfundabilă în toate produsele DOC și IGT Toscana ale domeniului.”

Ediția 2010 - 93 Puncte James Suckling: „Cel mai bun Non Confunditur făcut vreodată de Argiano”!

”Non Confunditur” (de neconfundat) este inscripția latină de pe blazonul Argiano și motto-ul foștilor proprietari, familia Lovatelli Gaetani de d'Aragona. Vinul poartă acest nume ca tribut adus trecutului prestigios și glorios al domeniului. Pentru a-i onora numele, el este, în fiecare an, unic și distinct. Din 2002 încoace, NC își păstrează un loc de cinste printre cele mai bune Super Toscane.

Super Tuscanele sunt o categorie de vinuri din Toscana apărută în anii 1970, când câțiva producători au început să experimenteze cu soiuri franţuzeşti şi metode noi de vinificare. Părintele Super Tuscanelor este eminentul oenolog Giacomo Tachis, cel care a început cu Argiano Solengo, pentru a continua cu Tignanello, Sassicaia și Solaia, create împreună cu Marchizul Pietro Antinori.

Super Tuscanele sunt produse în afara reglementărilor DOC şi DOCG, dar sunt vinuri de mare calitate, cu potenţial mare de învechire şi preţuri mari. Între timp, multe din aceste vinuri s-au calificat drept DOC sau DOCG, dar mulţi producători preferă catalogarea neclasificată sau clasificarea IGT (Indicazione Geografica Tipica), introdusă în 1992.

***

Povestea domeniului devenit în 2019 prima podgorie ”plastic free” din Montalcino începe în 1580, când aici se producea doar vin pentru consumul casei. Vila principală, celebră în Italia, a fost construită în 1581 de familia Pecci, una dintre marile familii nobiliare ale Sienei, pe culmea unui deal frumos, cum numai în Toscana găseşti. Dar legenda spune că în vechimea mult mai îndepărtată înţelepţii credeau că aici se află renumitul altar al zeului Janus, cel cu două feţe.

De-a lungul timpului, domeniul situat la sud-vest de Montalcino a schimbat mai mulţi proprietari – contele Pieri, marchizul Ballanti Marli sau ducesa Caetani, pentru ca în 1992 să fie cumpărat de contesa Noemi Marone Cinzano, descendentă a familiei care produce celebrul vermut cu acelaşi nume. Stabilită de multă vreme în Brazilia, ea a decis la începutul anului 2013 să se despartă de Argiano. Printr-o tranzacţie estimată la 40-50 milioane Euro, domeniul de 100 ha a trecut în proprietatea unor prieteni brazilieni care au anunţat că vor investi alte 2,5 - 3 milioane Euro pentru modernizare şi extinderea viilor. În 2014, conducerea domeniului a fost preluată de Bernardino Sani, fostul director de vânzări. Diplomat în oenologie al Universității din Florența, în 2015 el devine și oenolog al domeniului. Colaborarea cu Franceso Monari, excepționalul viticultor-șef, este garanția faptului că vinurile de la Argiano vor continua să urce în elita vinului internaţional.

Cu o producţie de peste 120,000 de sticle de Brunello di Montalcino, Tenuta di Argiano se situează între primii zece producători de Brunello. Principalele pieţe de export sunt Marea Britanie, SUA, Danemarca, Japonia şi Brazilia.

Vinurile Argiano sunt produse numai din struguri proprii. Soiul preponderent este Sangiovese. Viile se extind pe 50 ha de sol calcaros, cu câteva zone argiloase. Cândva, apele mării acopereau întreaga zonă. În urma lor a rămas o  mare cantitate de minerale cruciale pentru dezvoltarea optimă a viţelor. Clima este, şi ea, generoasă cu domeniul: datorită expunerii sudice, viile se bucură tot anul de soarele de amiază. Calitatea extraordinară a strugurilor se datorează în mare măsură geologiei şi climei. Restul aparţine priceperii oamenilor – strugurii se culeg manual, în coşuri mici, iar randamentul este mult redus pentru a obţine o concentraţie maximă în pieliţe, de unde rezultă o cantitate mare de antociani şi tanini nobili.

Pivniţele de sub vilă, recent renovate, sunt bijuteria cea mai de preţ a domeniului. Începând din secolul al XVI-lea, vinurile găsesc aici temperatura şi umiditatea optime, în linişte şi întuneric. Maturarea se face în butoaie de stejar mici şi mijlocii, dar şi în baricuri franţuzeşti care asigură o extracţie mai subtilă şi mai echilibrată a taninilor. La Argiano se depune un efort constant pentru alegerea lemnului, deoarece ea este vitală pentru evoluţia vinului.

Domeniul produce cinci vinuri, o grappa şi ulei de măsline. Respectabilul Brunello este urmat îndeaproape de Suolo şi de două Super Tuscane: Non Confonditur şi capodopera domeniului, Solengo, primul Super Tuscan creat de renumitul Giacomo Tachis. Deloc ultimul este celebrul Rosso, despre care se spune că „bei Rosso, dar ţi se pare că-i Brunello”.

Nenumăratele medalii, punctaje şi trofee internaţionale primite începând din 1934 consfinţesc calitatea vinurilor şi le garantează reputaţia internaţională. Ea a fost întărită din nou printr-o decizie din 15 mai 2013 a Tribunalului din Siena, prin care Tenuta Argiano a fost achitată de toate acuzaţiile aduse în scandalul de contrafacere a Brunello-ului din 2007-2009. „Achitarea obţinută după un proces îndelungat ne umple de satisfacţie şi de entuziasmul necesar pentru a continua să ridicăm nivelul acestei podgorii istorice şi unice.”, a declarat administratorul de atunci al domeniului. Vinurile ne îndreptăţesc să-i dăm crezare.

Nu în ultimul rând, Argiano este o destinație agrituristică de o frumusețe unică, pentru toți cei care visează la o vacanță de neuitat.