Saint Cosme Côtes du Rhône "Les Deux Albion" Rouge 2016
Producător: Château de Saint Cosme - Côtes du Rhône
Proprietar-oenolog: Louis Barruol
Soi: Syrah, Grenache, Carignan, Mourvèdre, Clairette - ciorchini întregi, co-fermentați
Culoare: roşu-rubiniu închis
Miros: arome puternice de căpșuni, turtă dulce și violete
Gust: profund, corpolent și fructuos, cu puternice arome minerale, căpșuni, fructe negre de pădure coapte, prune negre și violete; sfârșit încântător, pe note de lichior de ciocolată
Recomandări gastronomice: raţă, vită, miel
Alcool: 14%
Temperatura de servire: 16-18°C
Maturat șase săptămâni în cuve mari de stejar, tronconice și în cuve de beton. Îmbuteliat fără a fi filtrat.
Descrierea lui Louis Barruol: ”Struguri Syrah, Grenache, Carignan, Mourvèdre și Clairette nedezciorchinați și fermentați împreună. Deal cu coaste de lut (aluviuni vechi), marnă argiloasă și pietre. Maturat în budane de lemn și în tancuri de inox. Les Deux Albion este rezultatul co-fermentării unor soiuri diferite, din vii diferite - cu alte cuvinte, vinul este opusul conceptului de ”lieu-dit”. Atunci când tata mi-a explicat avantajele, din perspectivă oenologică, totul mi s-a părut simplu și clar. Toți profesorii buni au datoria de a le da învățăceilor impresia plăcută că învățarea e simplă. Evident că un atare context îți permite să progresezi mai repede, pentru că efortul e urmat de plăcere. Tata mi-a fost primul maestru; de fapt, el a fost singurul, iar învățarea acestei profesii de la el a fost o călătorie inițiatică lungă și frumoasă. În vremurile acelea, copiii învățau meserie de la părinți. Ei se angajau la o ucenicie îndelungată care oferea câteva avantaje: explorare tuturor aspectelor meseriei, dobândirea de cunoștințe aprofundate, la prima mână. Când tatăl simțea că fiul lui a învățat tot ce era de învățat, îl lăsa, treptat, să stea pe propriile picioare. Iar, uneori, ucenicul reușea să devină și el maestru. Căpșuni, turtă dulce și violete. Îmbuteliat fără a fi filtrat.”
92 Puncte James Suckling: ”O profunzime frumoasă, de minerale pietroase, închise la culoare și fructe de pădure negre coapte, cu o bogăție de tanini catifelați. Prune negre și lichior de ciocolată în final. Impresionant.”
91 Puncte Parker: ”Un vin care livrează permanent mai mult decât ne așteptăm. Notele de tufăriș accentuează aromele de afine din acest vin cu corp plin, catifelat. Debordând de tente de cireșe și fructe cu os, vinul este un corn al abundenței plin de fructe coapte, cu sfârșit lung, catifelat .”
91 Puncte Wine Spectator
Ediția 2015 - Descrierea lui Louis Barruol: ”Pentru un vinificator, cel mai dificil este să facă lucrurile cât mai simplu posibil, lăsând impresia că nu a intervenit cu nimic. Această abordare necesită multă experiență, un simț al anticipării și o cunoaștere profundă a meseriei. Les deux Albion este ”laboratorul nostru de idei” în ceea ce privește co-fermentarea soiurilor de struguri din sud. În fiecare an, o cantitate mică de struguri este dedicată unor experimente care, în general, ne readuc la ceea ce făcea tatăl meu, care a experimentat destul la viața lui. Vinificatorii tineri încearcă să-și demonstreze capacitatea de a face un vin bun și acesta este cursul normal al lucrurilor, dar este mult mai interesant să "ghidezi" strugurele decât să i te impui. Asta făcea tatăl meu și cred că avea dreptate. O dovedește calitatea deosebită a vinurilor lui. Les deux Albion 2015 este antologic: el reușește să combine profunzimea și blândețea, structura și finețea. Syrah-ul, care, pentru moment, este într-o cantitate puțin mai mare decât celelalte soiuri, oferă o trăsătură sudică absolut superbă, care amintește de miticul 1999. Într-adevăr, în ciuda prețului său foarte rezonabil, Les deux Albion 2016 poate fi un vin de colecție... Pentru a vă convinge, gustați-l și, eventual, decideți să păstrați celelalte sticle... Zmeură supracoaptă, turtă dulce, miere. Îmbuteliat fără a fi filtrat.”
- 92 Puncte James Suckling: ”Arome impresionante de piper și condimente, cu accente de mure și tente aproape bituminoase. Pe palatin, o esență profundă de fructe negre și lemn dulce. Excepțională profunzime și sfârșit afumat, încântător. Un star din Côtes du Rhône.”
***
Robert Parker: ”Louis Barruol se află la apogeu încă de la sfârșitul anilor 1990, iar în ultimii ani face unele dintre cele mai bune vinuri din sudul Ronului și, totodată, din Franța.”
Louis Barruol, cel pe care Wine Spectator îl numește ”Geniul din Gigondas”, produce vinurile de referință ale micii, dar spectaculoasei apelațiuni din Ronul de Sud. Viticultor și oenolog al Château de Saint Cosme, domeniu aflat în proprietatea familiei sale de 15 generații, el continuă tradiția preluată de la tatăl său Henri în 1992. Pe lângă vinurile făcute din viile proprii și etichetate sub brandul “Château de Saint Cosme”, Louis produce și o gamă de vinuri de negociant, din struguri cumpărați de la viticultori consacrați din Ronul de Nord și etichetată ”Saint Cosme”. Strugurii proveniți din cîteva parcele extraordinare îi permit să producă volume mici, dar remarcabile de Côte-Rôtie, Saint-Joseph, Crozes-Hermitage sau Condrieu. Din 2014, el cultivă struguri albi în via Saint Martin, apelațiunea “Principauté d’Orange”, iar vinurile sunt îmbuteliate sub brandul ”Domaine de Saint Cosme”. Între timp, și-a împlinit și visul cel mai ambițios, acela de a ridica o podgorie de la zero. Pentru aceasta, a trecut oceanul și, împreună cu doi prieteni americani, a înființat Forge Cellars, devenită rapid una dintre cele mai disputate podgorii din Fingers Lake, New York. Rieslingul produs aici a fost apreciat de critici chiar de la prima ediție, din 2011, iar Pinot Noir-ul este, din an în an, tot mai bun. Tehnicile sale de vinificare – folosirea strugurilor nedezciorchinați și a lemnului pentru vinificare și maturare – erau cvasi-necunoscute în Finger Lakes și au stârnit dezbateri aprinse.
Louis Barruol are o colecție remarcabilă de premii și punctaje prestigioase. Răsplătit de mai multe ori cu 100 Puncte Parker, în 2017 el a realizat o performanță rară, ocupând două poziții în Top 100 al Wine Spectator: locul 5 cu Gigondas 2015 și locul 31 cu Forge Cellars Classique Riesling 2015.
Situat în inima apelaţiunii Gigondas din sudul Ronului, Château de Saint Cosme este un domeniu impresionant, cu o poveste unică, căci pe el se păstrează intact un sit de vinificare galo-roman, format din cuve de fermentare săpate direct în stâncă. Fantastica încărcătură istorică a locului este o lecţie vie despre felul în care trăiau galo-romanii.
Familia Barruol stăpâneşte proprietatea de la 1570, adică de 15 generaţii de viticultori dedicați.
Astăzi, viile acoperă 22 hectare, au vârsta medie de 60+ ani şi un randament redus. Terroir-ul de la Saint-Cosme este un adevărat mozaic geologic datorat dislocărilor care au dus la formarea monumentalului lanț stâncos numit Les Dentelles de Montmirail (Dantelele din Montmirail). Saint Cosme se situează exact în punctul în care se întretaie două falii geologice – o altă raritate a domeniului, răspunzătoare pentru microclimatul rece care face ca strugurii să se coacă târziu. De aici, echilibrul, prospeţimea şi fineţea extraordinară a vinurilor.
Capela Saint Cosme, inima proprietăţii, este o bijuterie de arhitectură romană. Construită între secolele XI-XII, ea redă întreaga puritate a artei romane: sobrietate, linii simple, volume echilibrate. Silueta ei impunătoare răspândeşte pace şi lumină peste viile ce o înconjoară.
Generaţie după generaţie, familia Barruol a fost total dedicată domeniului. Astăzi, vinurile făcute de Louis Barroul reuşesc să exprime perfect extraordinarul potenţial al terroir-ului şi vechimii viilor. El fructifică cum nu se poate mai bine ştiinţa şi măiestria strămoşilor, cultura biologică şi înţelegerea terroir-ului. De altfel, în viile de la Saint Cosme s-au folosit pesticide o singură dată, timp de doi ani, între 1970-1972. Practica a încetat în momentul în care tatăl lui Louis a constatat că deasupra domeniului nu mai zbura nicio pasăre...
Iată şi povestea mai recentă, în cuvintele lui Louis: „În 1972, Henri Barruol, tatăl meu, era deja convins de importanţa viticulturii biologice, pe care a practicat-o din respect faţă de viile noastre, pentru a produce vinuri adevărate şi pentru a proteja ecosistemul văii Saint Cosme. N-a fost mânat de niciun gând mercantil, căci vinul şi-l vindea negocianţilor, cu butoiul. Eu îi continui munca. Nu folosesc nici ierbicide, nici îngrăşăminte chimice, nici pesticide, nici produse de sinteză. Viile sunt săpate, ca să nu fie năpădite de iarbă. Ecosistemul nostru este dinamic şi echilibrat, iar pământul nostru e viu.
Bazându-mă pe această experienţă de vinicultor, am creat, în 1997, o afacere căreia i se poate spune "Négoce-Vigneron" (Negociant-Vinicultor). Ideea mi-a venit în urma nenumăratelor peregrinări prin Valea Ronului, când am văzut că existau terroir-uri mari care erau fie puţin exploatate, fie necunoscute sau ignorate. Unele locuri mi-au plăcut atât de mult, încât am vrut să încerc. Îmi doream să fiu un negustor de modă veche, adică, să fac comerţ cu atitudinea unui vinicultor. Pe scurt, să caut spiritul terroir-urilor şi viţelor, să lucrez cu meticulozitate producţii mici, să mă înconjor de vinicultori care-şi iubesc meseria, să-mi transport vinul în butoaie, ca să nu se strice, să încerc să fac ceva frumos în fiecare zi. De regulă, la Saint Cosme, lucrările se fac manual. Vreau să fac doar vinuri care exprimă locul din care se nasc, terroir-ul, cu puritate şi precizie; vinuri cu personalitate şi echilibru. Vreau ca vinurile mele să poată îmbătrâni.”
Expertiza lui Louis Barruol şi experienţa sa de cel mai bun specialist din Gigondas s-au concretizat într-o carte - GIGONDAS, vinurile, pământul, oamenii – care a primit premiul internaţional pentru pentru cea mai bună carte de vin apărută în traducere, la World Gourmand Awards 2013. Această monografie monumentală, de peste 500 de pagini, a fost scrisă în colaborare cu alți patru enologi.